La roundtable-ul OECD privind implementarea Mecanismului de Ajustare la Frontiera in functie de Carbon (CBAM), desfasurat ieri 17.03.2026 la Bucuresti, la care am participat, una dintre concluziile cu cel mai mare impact practic a vizat gradul real de pregatire al producatorilor si exportatorilor din afara Uniunii Europene pentru etapa de verificare a emisiilor incorporate.
Discutiile din panelul dedicat verificarii au reliefat, intr-o maniera consistenta, faptul ca trecerea de la utilizarea valorilor implicite la utilizarea valorilor reale ale emisiilor nu reprezinta doar o schimbare metodologica, ci o mutatie de substanta in arhitectura de conformare CBAM. In aceasta noua etapa, simpla declarare a unor valori comunicate de furnizor nu va fi suficienta. Va deveni esential ca datele privind emisiile incorporate sa fie fundamentate printr-un sistem complet de trasabilitate, metodologie, evidenta documentara, controale interne si sustinere probatorie apta sa reziste unui proces formal de verificare.
Mesajul dominant al panelului a fost clar: in forma actuala, nivelul de maturitate al unui numar semnificativ de operatori din tari terte ramane insuficient pentru a sustine in mod robust declaratii CBAM bazate pe emisii reale. Din interventiile expertilor a rezultat o preocupare comuna privind lipsa de aliniere dintre cerintele normative ale mecanismului si capacitatea operationala efectiva a multor producatori de a genera date complete, coerente, verificabile si auditabile.
In acest context, una dintre cele mai puternice formulari apartine Francescai Cerchia, din partea SGS, care a exprimat rezerve serioase cu privire la posibilitatea ca, la acest moment, macar un singur producator dintr-o tara terta sa poata parcurge cu succes un proces complet de verificare CBAM. Din perspectiva juridica si de conformitate, aceasta observatie este deosebit de relevanta, deoarece semnaleaza existenta unui risc structural: acela ca declaratiile bazate pe date actuale sa fie, in numeroase cazuri, vulnerabile din punct de vedere al verificabilitatii, chiar daca sunt prezentate formal ca fiind conforme.
Aceasta concluzie trebuie inteleasa in legatura directa cu exigentele tot mai ridicate care vor insoti etapa aplicabila incepand cu 2027. Pentru importatorii din UE, problema nu se reduce la obtinerea unor cifre de la furnizori, ci implica evaluarea credibilitatii juridice si tehnice a intregului lant informational care sta la baza acestor cifre. In lipsa unei documentatii suficiente, a unei metodologii aplicate corect la nivel de instalatie si a unui cadru de control intern capabil sa sustina verificarea, utilizarea emisiilor reale poate deveni o sursa majora de risc de conformare, cu implicatii directe asupra declaratiilor CBAM, expunerii la corectii si, potential, asupra costului final de conformare.
Din aceasta perspectiva, discutia de la Bucuresti confirma un aspect esential pentru operatorii economici: pregatirea pentru CBAM nu mai poate fi tratata exclusiv ca un exercitiu declarativ sau de colectare punctuala de date. Ea presupune construirea unei infrastructuri de conformare care sa integreze cerinte metodologice, procese interne, verificabilitate documentara si guvernanta clara asupra datelor furnizate de partenerii din afara Uniunii.
Pentru companiile care importa bunuri CBAM, semnalul este unul strategic: perioada urmatoare trebuie utilizata nu doar pentru colectarea datelor, ci pentru testarea rezistentei acestora in raport cu viitoarele exigente de verificare. Dincolo de obligatia de raportare, adevarata provocare va fi capacitatea de a demonstra, in mod convingator si verificabil, ca valorile declarate reflecta o baza reala, documentata si defensabila.
