Competitivitatea productiei siderurgice europene va fi influentata tot mai puternic de costul energiei, al emisiilor de carbon si al tehnologiilor utilizate pentru reducerea emisiilor. Analizele privind evolutia costurilor pana in 2045 arata ca, in anumite scenarii, productia conventionala de otel din Europa Centrala poate pierde din competitivitate dupa 2040.
Concluzia nu inseamna disparitia productiei europene de otel. Ea indica o schimbare a conditiilor economice in care productia siderurgica poate ramane competitiva pe termen lung.
Costul energiei devine o variabila centrala
Productia de otel este una dintre activitatile industriale cu un consum ridicat de energie, iar trecerea catre tehnologii cu emisii mai reduse modifica structura costurilor.
Pentru productia conventionala, costul emisiilor de carbon se adauga costurilor energetice si operationale. Pe masura ce pretul carbonului creste, aceasta componenta devine tot mai importanta in costul total al productiei.
Pentru tehnologiile cu emisii reduse, presiunea se deplaseaza in alta zona: competitivitatea depinde de disponibilitatea energiei electrice cu emisii reduse si, pentru anumite tehnologii, de disponibilitatea hidrogenului la costuri competitive.
Prin urmare, decarbonizarea nu elimina problema costurilor. Schimba structura acesteia.
Tehnologia si energia vor influenta competitivitatea productiei
Productia europeana de otel nu va evolua uniform, deoarece tehnologiile utilizate au structuri diferite de cost si emisii.
Productia conventionala pe baza furnalelor este expusa direct costului carbonului asociat emisiilor. Alternativele cu emisii mai reduse necesita, la randul lor, investitii si conditii energetice adecvate.
Aceasta diferenta devine importanta in evaluarea competitivitatii pe termen lung. O tehnologie cu emisii mai reduse nu este automat si mai competitiva din punct de vedere economic. Costul energiei, disponibilitatea infrastructurii si accesul la materiile prime raman determinante.
In cazul productiei pe baza de hidrogen, de exemplu, pretul si disponibilitatea hidrogenului vor avea un rol important. Pentru productia bazata pe cuptoare electrice, costul si caracteristicile energiei electrice devin factori centrali.
Cresterea costului carbonului pune presiune pe productia conventionala
Pentru instalatiile conventionale, evolutia pretului carbonului reprezinta un factor suplimentar de presiune.
Scenariile analizate pentru perioada pana in 2045 indica o crestere semnificativa a impactului costului EU ETS asupra productiei conventionale de otel. In unele scenarii, costul carbonului asociat acestei productii poate ajunge sa reprezinte o componenta mult mai mare a costului total.
Aceasta evolutie creste presiunea pentru modernizarea instalatiilor si pentru adoptarea unor tehnologii cu emisii mai reduse.
Totusi, ritmul decarbonizarii va depinde nu doar de costul carbonului, ci si de costul investitiilor si de conditiile in care energia necesara noilor tehnologii poate fi asigurata.
CBAM trateaza componenta de carbon, nu toate diferentele de cost
Mecanismul de ajustare la frontiera pentru carbon are rolul de a reduce riscul de relocare a emisiilor prin aplicarea unui cost al carbonului pentru anumite produse importate.
CBAM nu elimina insa diferentele dintre producatori in ceea ce priveste pretul energiei, materiile prime, infrastructura sau costurile de productie.
Pentru industria europeana, distinctia este importanta. Protejarea competitivitatii fata de costurile de carbon si mentinerea competitivitatii economice a productiei sunt obiective legate, dar nu identice.
O productie siderurgica poate avea emisii mai reduse si, in acelasi timp, sa suporte costuri mai ridicate daca energia necesara procesului este mai scumpa.
Europa Centrala se confrunta cu o problema de competitivitate pe termen lung
Scenariile privind evolutia costurilor pana in 2045 indica faptul ca productia conventionala din Europa Centrala poate deveni mai putin competitiva dupa 2040, in anumite conditii de pret pentru energie, hidrogen si CO2.
Aceste rezultate trebuie interpretate ca scenarii, nu ca o prognoza certa. Evolutia reala va depinde de preturile energiei, politica climatica, investitiile in infrastructura, disponibilitatea tehnologiilor si ritmul decarbonizarii industriei.
Pentru producatorii europeni, problema devine astfel una de alegere tehnologica si de cost: mentinerea productiei conventionale implica o expunere tot mai mare la costul carbonului, in timp ce tranzitia catre tehnologii cu emisii reduse presupune investitii si acces la energie competitiva.
Decarbonizarea devine o problema de competitivitate industriala
Pentru industria siderurgica europeana, urmatoarele decenii nu vor fi definite doar de obiectivul reducerii emisiilor. Va conta si capacitatea de a realiza aceasta transformare fara pierderea competitivitatii pe pietele internationale.
Energia, costul carbonului, tehnologia si accesul la materii prime vor determina impreuna costul productiei de otel.
Din aceasta perspectiva, tranzitia catre otel cu emisii reduse nu poate fi analizata separat de competitivitatea industriala. Pentru Europa, provocarea este ca decarbonizarea productiei siderurgice sa fie insotita de conditii economice care permit industriei sa ramana competitiva pe termen lung.